Ordinul Arhitectilor
Primaria Municipiului Brasov
CTS Corner
Karpatenrundschau
Mons Medius
24Fun
Arhitectura
Arhitext
biz brasov
brasov tv
Brassoi Lapok
Memoria
Monitorul Expres
News BV
Onlinegallery
Zeppelin
Foto: Nicolae Juhasz, strada Harmanului la intersectie cu strada Toamnei, anii 1980.
■ 2015 / Blog, foto, Timeline / Last Updated April 5, 2015 by ovidiu / Tags: anii '80, centrul civic
2. Finantatori
3. Parteneri
4. Parteneri media
© 2024 - Designed & developed by THE MOLITOR
Ce vedem in imagine (cu ochii trupului si cu ochii mintii)?
De la stanga la dreapta:
– cladirea ampla cu parter comercial si un etaj, care a adapostit inainte de razboi Hotelul “Ursu”, gazduind in final locuinte si o “alimentara”;
– un mic teren viran pe stanga intersectiei cu Str. Toamnei, amenajat ca parc imprejmuit cu gardulet prefabricat scund, in urma distrugerii totale la bombardament a unei case de locuit pe parter;
– intersectia cu Str. Toamnei – strada cu doua benzi pavate cu piatra cubica, pe atunci cu o panta pronuntata si o curba stransa in zona intersectiei cu Calea Bucuresti;
– Restaurantul (birtul) “Crisul” (sper ca nu ma insel asupra ultimei sale denumiri), intr-o cladire de colt pe parter, care este de fapt o reconstructie de pe la 1960 a fostei cladiri (tot de restaurant), distruse complet la bombardament;
– un teren viran cu culturi agricole (porumb & co!), ceva mai sus decat strada (toata acea zona era asezata pe un fel de colina aplatizata), loc al unei ample case de locuit cu parter si etaj, distrusa la bombardament;
– un alt teren neconstruit mai mic, pe stanga intersectiei cu Str. Verii;
– intersectia cu Str. Verii, strada care urca puternic in acea zona, fiind “taiata” in anii 30 prin curtea primei fabrici de prefabricate de beton din Brasov (proprietar initial Demeter & Gaertner, ulterior Roth), fabrica din care au supravietuit incredibil pana azi doua cladiri cu etaj, de locuinte de serviciu;
– un teren viran imprejmuit, pe dreapta intersectiei cu Str. Verii, loc al unei case de locuit cu parter si etaj distrusa complet la bombardament;
– casa parter din Str. Harmanului nr. 32, existenta si astazi, datand din ultimul deceniu al secolului al XIX-lea (aspectul patriarhal initial ni-l mai aminteste doar frumosul pridvor din lemn curbat de pe fatada posterioara, restul “s-a modernizat” in vremea cand deveni pizzerie);
– curtea Scolii generale nr. 8 etc.
In plan indepartat (greu vizibil peste acoperisul carciumei):
– statia de redresare pentru troleibuze, construita in stil modern in 1958-59 pe trei parcele, dintre care doua fusesera ocupate de case de locuit (parter si parter plus etaj) distruse la bombardament; cladirea a suferit o consolidare prin adaugare de grinzi intoarse pe acoperis, in anii 60, probabil dupa invatamintele cutremurului de la Skopje din 1963;
– blocul Ds+P+3, fost “Hettmann” – primul bloc de locuinte colective din Brasov modulat pe scari identice ce se repeta, construit de industriasul cu acelasi nume in 1941, distrus partial la bombardament (“scara A” prabusita complet la etajele 2-3 si partial la parter-etajul 1, iar “scara B” cu un colt superior distrus local); tronsonul afectat a fost reconstruit in anii 50 aproape identic fata de aspectul original.
Deci, o zona incarcata de istorie, in imediata vecinatate a fostei gari vechi… Dar nu numai cu ocazia “marilor demolari ceausiste” si a bombardamentelor din al doilea razboi mondial, ci si in primul razboi mondial. Atunci servise drept teatru de operatiuni pentru artileria germana, care trimitea exact de aici proiectile de 210 mm catre Valea Timisului, unde se aflau trupele romanesti in retragere dupa bataliile pierdute din oras (9 octombrie 1916).
da, Crisul s-a numit acel birt. Avea doua incaperi. In prima functiona o patiserie, iar in celalalta, din spate, era beraria. La inceputul anilor ’70, pe cand eram elev la scoala generala nr.8, in pauza de la ora 10, doua angajate ale patiseriei veneau cu doua navete de kurtos kalacs (mic , prajit in ulei si presarat cu zahar pudra) si branzoaice inca calde, se instalau in capatul holului de la parter si vindeau aceste produse copiilor.
Dl. Gruia, nu se vede in aceasta poza, dar parca pe str. Toamnei a functionat candva si o fabricuta de ceva produse textile sau erau ateliere ce apartineau vreunei scoli profesionale? Se afla pe partea opusa bisericii baptiste.
@ Eugen
Pe Strada Toamnei au functionat in timp mai multe fabricute. La nr. 5 (pe stanga) a fost cladirea remarcabila a fostei fabrici de crema de ghete “Schmollpasta”, reconstruita dupa incendiul care a distrus-o la bombardament, nationalizata si utilizata apoi si ca scoala profesionala / camin de ucenici al lui “Cauciucul” (Fartec), in final fiind Scoala profesionala M.I.U. acolo.
In curtea de la nr. 7-9, unde mai trona in copilaria mea ruina (fundatia) unei case ce nu mai fusese reconstruita dupa bombardament, avusese sediul in anii 40 firma de transport interurban a lui Voinea – Folosea – Miret (“Autotransport”), acolo fiind si garajul de autobuze. Dupa nationalizare, au ramas niste baraci cu locatari saraci si o mare curte pentru culturi agricole…
Pe partea cealalalta, la nr. 2A, a fost una dintre sectiile fabricii “Socotub” (produse din lemn si tuburi de beton), hala principala orientata spre strada si magaziile aferente dainuind pana in anii 80 ca sectie a lui “IPEIL Magura Codlei” (fosta si “Reconstructia”). Era cumva spate in spate cu Statia de redresare.
Langa ea, la nr. 4, fusese inainte de razboi o foarte mica unitate de tamplarie a firmei “O. Scheeser”, ramanand apoi un teren viran cu o fundatie ruinata pe el.
Strada Toamnei a fost taiata in anii 20 pe baza unui proiect de expropriere si dezvoltare urbana de dinainte de primul razboi (prin mijlocul terenului lui Fleischer), iar latimea ei destul de generoasa in comparatie cu alte strazi si racordarile initiale cu raze mari la Calea Bucuresti s-au datorat faptului ca era gandita cu linie de tramvai (dubla), care sa asigure o noua legatura a tramvaiului cu abur direct catre Piata garii vechi (existase o alta legatura veche la capatul vestic al garii, dar care se dorea inlocuita). Nu s-a mai realizat niciodata acest proiect. Strada s-a numit mai intai “Strada Larga”, apoi “Diaconu Coresi” si “Toamnei”.
La cele patru bombardamente, Strada Toamnei a fost distrusa in proportie de peste 70%. Vechile case care supravietuisera si cele cateva reconstruite au fost demolate in perioada 1983-1986, ultima fiind cladirea fostei “Schmollpasta”, care catva timp a strangulat carosabilul deja partial largit la 6 benzi. A scapat doar Biserica Baptista Maghiara, construita la inceputul anilor 60 pe locul unei foste mari case bombardate, probabil datorita interventiilor din SUA la cel mai inalt nivel al statului.
Din cate imi amintesc, strada Toamnei era echipata si cu o linie de troleibuz in anii 1970 (probabil si mai devreme) si pana la demolarea cladirilor. Intrebarea ar fi, daca a circulat vreodata troleibuz pe acolo si ce numar, eventual daca stiti ruta acestuia? In acea vreme existau liniile nr. 6 (din directia Zizinului) respectiv 3 si 5 (dinspre Calea Bucuresti), dar toate acestea isi continuau drumul pe B-dul Lenin spre Hidromecanica. O singura data am zarit un troleibuz circuland pe Toamnei, dar se afla in rodaj sau in retragere la garaj.
Am uitat sa mentionez de linia nr. 7, care venea tot dinspre Calea Bucuresti si avea capat de linie la Rulmentul, trecand pe la Hidromecanica, Ceasu Rau, apoi 13 Decembrie.
@ Eugen
Linia 7 a fost cea care circulat pe Strada Toamnei, pe timpul inchiderii unei portiuni din Str. 13 Decembrie, pentru realizarea magistralei de canalizare nr. 2 si a largirii si modernizarii arterei (sfarsitul lui 1969 – 1971), si in plus inca aproximativ un an dupa terminarea acestor lucrari. Intre Bulevardul Victoriei (care preluase tot traficul de pe 13 Decembrie) si Calea Bucuresti, aceasta linie de troleibuz parcurgea o mica portiune din Str. Harmanului (cea vizibila in imagine) si Str. Toamnei. Tot in aceasta perioada au fost introduse primele semafoare “duble” (pe directii) din Brasov, la intrarea Bulevardului Lenin in intersectia cu Calea Bucuresti – Zizinului – Toamnei.
@GRUIA
Informatiile oferite de dvs. sunt mai mult decat multumitoare si interesante in acelasi timp. Cunostintele atat de aprofundate indica o pasiune pentru tot ceea ce inseamna trecutul Brasovului, dar banuiesc ca au la baza si o pregatire profesionala pe masura, cel putin de arhitect, practicata in domeniul sistematizarii si al urbanismului.
Felicitari!
S-a intamplat asa, sa am ocazia sa cunosc niste lucruri despre trecutul Brasovului. Altele multe mi-au scapat. Pregatirea profesionala din pacate nu face doi bani azi in Brasov, ba chiar esti descalificat si evitat din cauza ei. Multumesc pentru aprecieri si va stau cu placere la dispozitie pentru orice fel de explicatii.
Nu stiu daca mai detineti vreo poza cu strada Toamnei de atunci, dar nu-mi vine sa cred ca acea straduta avea cca. 300 de metri lungime.
Asa cum ati descris, banuiesc ca numaratoarea incepea dinspre Harmanului, cu numerele impare pe stanga.
Pe partea dreapta dinspre Zizinului, in intersectie practic, se afla o casa particulara, dar nu era amplasata la strada. Cat sa fi avut gardul aferent, hai sa zicem 25 m. La nr. 7-9, unde am fost si eu in vizita o data cu mama la cineva la acele baraci, lungimea totala nu cred ca depasea 30 m. Scoala profesionala parca avea ceva sali de clase sau ateliere si la demisol. Era, cred, cea mai lunga cladire de pe Toamnei, dar cu tot cu terenul aferent, nu stiu daca avea lungime ce depasea 35-40 m. Asa cum se vede si in poza, exista o portiune neocupata de vreo 20-25 m la intersectia cu Harmanului. Si astea insumate nu dau nici jumatate din lungimea strazii. Dar cu siguranta au mai fost si alte cladiri, care-mi scapa sau poate ma insel si in privinta lungimilor.
Vorbesc la nivelul anilor 70-80.
Pe partea opusa, acel Socotub trebuia sa fie imediat dupa latura de pe Toamnei a cladirii bufetului Crisul, urmata de fosta tamplarie. Inainte de biserica baptista mai era o casa de locuit, acolo statea o familie cu numele de Kulcsar. Aveau un baiat leat cu mine, care mergea la scoala generala nr.8. Dar am vaga impresie, ca era chiar fiul sau nepotul preotului care slujea la acea biserica. Mai departe nu mai tin minte, dar vreo 35-40 de metri pana la intersectia cu B-dul Lenin, era tot un teren viran, un fel de parculet cu cateva banci si copaci (cativa pini silvestri printre ei). Inspre B-dul Lenin, perpendicular pe Toamnei, parculetul era marginit de acea alee existenta si astazi, care se intindea de-a lungul acelui bloc existent si astazi, si facea legatura cu strada Verii. In locul unde se incepea acea alee era un chiosc de ziare.
In descrierea mea anterioara m-am referit doar la unele dintre cladirile care au existat pe Strada Toamnei, cu precadere la cele industriale, dar in cele ce urmeaza va mai pot furniza si alte informatii, care vin in completare pentru toata lungimea strazii. Imi cer scuze pentru postarea cam lunga ce va urma si probabil plictisitoare pentru multi cititori…
Intr-adevar, numerotarea strazii incepea si inainte, ca si acum, de la intersectia cu Harmanului, pe stanga numerele fara sot si pe dreapta cele cu sot.
Astfel, situatia a fost pe partea numerelor fara sot urmatoarea:
– casa bombardata de pe coltul vizibil in poza si amenajat dupa razboi ca spatiu verde cu gardulet, catre tinea de Str. Harmanului nr. 42 (fost si Str. G-ral Traian Mosoiu nr. 98);
– la nr. 1: casa cu parter comercial si 1 etaj (a supravietuit razboiului cu avarii ce au fost reparate, demolata in 1985-86);
– la nr. 3: casa de mari dimensiuni cu parter si 2 etaje, distrusa la bombardament si reconstruita mai tarziu ca parter + 2 etaje + mansarda, demolata in 1985-86 (Ovidiu Talos stie cat a cautat poza ei, care fusese initial in preselectia primei expozitii “Orasul Memorabil”);
– la nr. 5: fosta fabrica “Schmollpasta” (reconstruita cu extinderi dupa bombardament, cand a fost indcendiata), ajunsa in final Scoala profesionala M.I.U., demolata in 1985-86;
– la nr. 7-9: foste garaje si sediu “Autotransport” (firma lui Voina – Folosea – Miret), cladirea de birouri ramasa ca fundatie in ruina dupa razboi si anexe din lemn reconstruite in spatele gradinii, demolate in 1983;
– la nr. 11: o casa cu parter si 1 etaj in stil romanesc, retrasa cam la 3 m de la aliniamentul trotuarului, distrusa la bombardament si nereconstruita (ramas teren viran);
– la nr. initial 11A (devenit ulterior 13): casa cu parter, in spatele gradinii (a supravietuit bombardamentului, demolata in 1983);
– la nr. initial 11B (devenit ulterior 15): casa mica pe parter, in spatele gradinii (a supravietuit razboiului, demolata in 1983);
– la nr. initial 13 (devenit ulterior 17): doua case mici pe parter (au supravietuit razboiului cu avarii ce au fost reparate, demolate in 1983);
– la nr. initial 15 (comasat ulterior cu 19): casa pe parter, avariata grav la bombardament si reconstruita cu extindere, demolata in 1983;
– la nr. initial 17 (devenit ulterior 21): trei case mici pe parter (distruse partial la bombardament, reconstruite ca si ateliere de reparatii, demolate in 1983;
– la nr. initial 19 (devenit ulterior 23): cladire lunga cu parter si etaj (a supravietuit razboiului, demolata in 1983);
– la colt cu Str. Zizinului era o curte chiar pe colt si o casa retrasa care apartinea de Str. Zizinului nr. 1 (a supravietuit razboiului, demolata in 1983).
Iar pe partea numerelor cu sot, situatia a fost urmatoarea:
– pe colt cu Str. Harmanului a fost cladirea restaurantului (Str. Harmanului nr. 40, anterior Str. G-ral Traian Mosoiu nr. 96), distrusa complet la bombardament si reconstruita unificat cu casa mica de pe Str. Toamnei nr. 2, demolate in 1984;
– la nr. initial 2A (devenit ulterior 2), fosta fabrica “Socotub”, care a supravietuit razboiului, fiind in final sectie a lui “IPEIL Magura Codlei”, demolata in 1984;
– la nr. 4: initial atelier de tamplarie a lui O. Scheeser, demolat iar terenul aferent impartit intre curtea fabricii alaturate si cea a statiei de redresare troleibuze din Str. Verii;
– la nr. 6: casa mare cu parter si 1 etaj (sau mansarda), distrusa complet la bombardament si nereconstruita (ramas loc viran cu ruina de fundatie);
– la nr. 8: casa mica pe parter (a supravietuit razboiului, demolata in 1984);
– la nr. initial 10 (astazi nr. 14): casa parter distrusa total la bombardament; pe terenul ei s-a construit apoi Biserica Baptista (singura cladire existenta si azi), din care in 1985 s-a demolat pridvorul deschis si s-au modificat treptele de acces pentru a se realiza noul trotuar al strazii largite;
– la nr. 12: casa mare cu parter, 1 etaj si mansarda la etajul 2, in stil sasesc, distrusa complet la bombardament; pe locul ei s-a construit casa cu demisol si parter in care a locuit un medic si care s-a opus vehement demolarii, reusind sa o amane pana in 1985-86 (din acest motiv actualul bloc de colt de la nr. 16 s-a construit mai tarziu decat celelalte);
– la nr. 14: casa pe parter (a supravietuit razboiului, demolata in 1983-84);
– la nr. 16: casa pe parter (a supravietuit razboiului, demolata in 1983-84);
– la nr. 18: doua case mici pe parter (au supravietuit razboiului, demolate in 1983-84);
– la nr. 20: casa pe parter (a supravietuit razboiului, demolata in 1983-84);
– la nr. 22: casa pe parter (a supravietuit razboiului, demolata in 1983-84);
– la nr. 24 (colt cu Bulevardul 15 Noiembrie, fost Lenin si Calea Victoriei): cladire mare cu parter partial comercial, 1 etaj si mansarda la etajul 2, initial Hotel-Restaurant “Suzana”, in stil montan – distrusa complet la bombardament si nereconstruita (teren amenajat ulterior ca spatiu verde, astazi partial ca spatiu de joaca pentru copii, ramas la nivelul vechi al strazii, mai inalt in aceasta zona decat cel actual.
PS.
Pe o mica parte din terenul fostului hotel de la nr. 24 s-a construit scara estica a blocului vechi din Bd. 15 Noiembrie nr. 77, iar pe rest s-a amenajat un parculet cu pini, dintre care unii au supravietuit pana azi in locul de joaca pentru copii (in spatele fostului chiosc de ziare). Strada era insa largita progresiv in zona actualului bloc din 15 Noiembrie, frontul construit era retras si se forma un fel de piata – dupa cum am spus, era nevoie de spatiu de racordare daca s-ar fi construit liniile de tramvai. Strada Verii era initial dreapta, nu avea actuala frangere datorata construirii aceluiasi bloc mai inainte amintit.
Va multumesc mult pentru lamuririle aduse. Foarte multe case pe care nu mi le amintesc,
@ Eugen.
Cu placere.
Daca am fi trait intr-un stat civilizat, astazi puteam recurge macar la documentele create de Proiect-Brasov cu ocazia demolarilor si am fi stiut cu mult mai multe. Pentru fiecare casa supusa exproprierii se intocmea Documentatia de expropriere-demolare (DED), care era obligatoriu de depus si la Bucuresti, in scopul emiterii decretului prezidential, absolut necesar din punct de vedere legal. Aceasta documentatie continea planuri de situatie cu cartarea imobilelor dupa tipul de structura de rezistenta si dupa starea tehnica, liste cu proprietarii si locatarii, releveul arhitectural complet al fiecarui corp de cladire (planuri, fatade, sectiuni) si fotografii alb-negru de foarte buna calitate (filmele fiind de asemenea pastrate in laboratorul propriu al institutului).
Dar, din pacate, cei care au pus laba pe cladirea cvasi-defunctului institut au ales sa nu mai ofere acces nimanui in arhiva si sa nu o transmita nici Arhivelor Nationale, potrivit obligatiilor legale. In plus, se presupune ca toate cele treizeci de mii de fotografii alb-negru si color (unele de mari dimensiuni), diapozitive color si clisee negative cu imagini ale orasului, precum si toate documentele care ar fi putut fi de folos celor ce si-ar fi reconstituit drepturi de proprietate, au fost in mod intentionat si la comanda sustrase sau distruse. Nimic nu sugereaza ca nu s-ar fi intamplat asa.
Deci, o istorie de 50 de ani a Brasovului trimisa la cosul de gunoi – in numele republicii bananiere postdecembriste si a cleptocratiei. Totusi, nimeni nu a putut pana acum sa ne distruga in intregime trecutul, desi comunistii si mai ales continuatorii lor directi au excelat in calitati in acest domeniu.
Da, e pacat ca nu ne sunt puse la dispozitie astfel de imagini. Eu chiar nu as vrea sa revendic nimic, pur si simplu mi-e dor de Brasovul copilariei mele si sunt coplesit de nostalgie atunci cand vad fotografii cu zonele indragite.
Practic, suntem martorii unei musamalizari a istoriei. Nu se poate spune ca in anii 80, atunci cand s-au executat demolarile din zona Hidromecanica, Zizinului, Toamnei, nu am fi beneficiat de cuceririle stiintei si tehnologiei, fiindca existau aparate foto performante chiar si video-recordere. Daca aceste distrugeri s-ar fi savarsit undeva acum 120 de ani, era de inteles. E bine, totusi, ca prin intermediul acestui site mai intram in posesia unor fotografii.
As vrea sa nu fiu gresit inteles, nu ma opun progresului si stiu ca multe cosmelii trebuiau daramate. Dar m-au afectat profund suferintele multor familii, care in “numele poporului” si-au vazut zadarnicite eforturile depuse timp de o viata. Cazurile de suicid nu au fost singulare. Oare cati dintre locuitorii colosilor din beton de pe Toamnei, Zizinului, Calea Bucuresti, Anotimpului, Popa Sapca etc. stiu cate jertfe umane a atras ridicarea blocurilor respective.
Au fost oameni care dupa razboi si-au reconstruit prin propriile puteri – intr-o epoca foarte saracacioasa – acele case tocmai distruse sau avariate grav de bombardamentele americane. Cand tocmai au reusit, s-au trezit ca interesul public cere sa fie din nou daramate… Care a fost “justa despagubire” pentru asta? Un apartament modest la bloc, in chirie (nu proprietate!) la marginea orasului, nici un ban pentru teren, 3 lei sau 5 lei pentru un copac din curtea proprie. Nu aveau voie sa ia din casa care urma a fi demolata absolut nimic, ca sa valorifice, pentru ca, prin efectul exproprierii, ar fi fost acuzati imediat de “furt din avutul obstesc” – infractiune extrem de grav pedepsita in acea vreme.
Bun, cei mai multi au supravietuit totusi, desi au fost intr-adevar si cazuri de sinucidere, infarct etc. Ei, sau mostenitorii lor, au fost vizitati apoi dupa ’90, cu mare tupeu, de samsarii imobiliari care le propuneau o suma derizorie in schimbul instrainarii drepturilor litigioase cu Statul Roman. Daca procesele celor realmente indreptatiti durau de ani de zile (decenii), fara sperante de rezolvare, in momentul in care procesele au fost preluate de samsari, totul a decurs rapid si acestia fie au recuperat terenurile virane, fie au primit altele, de regula in zone imobiliare privilegiate. Practic, a fost o bataie de joc si mai mare decat exproprierea initiala.
Asta e istoria omenirii, nicidecum un lant de minunate progrese pe calea civilizatiei, asa cum gresit ne-a invatat scoala. Din punct de vedere arhitectural, ce progres a reprezentat inlocuirea unor proprietati modeste ca dimensiuni dar viabile, adaptabile si usor modernizabile, cu niste mastodonti “cu picioare de lut”? Vanduti pe nimic de stat ca sa se scape de intretinerea lor, faramitati ca proprietate intre sute de locatari (majoritatea pauperi), devastati de modificari haotice (balcoane mutilate, termopane derizorii, polistiren dupa invoiala), odata ajunsi intr-o stare de rezistenta in care nu se vor mai merita reparatii (si ziua nu este departe!), acesti mastodonti vor fi o foarte, foarte mare problema. Cine si pe cheltuiala cui isi va asuma demolarea lor? Sau vor deveni o imensa tiganie, un fel de Bronx al, New York-ului in varianta balcanica-mioritica?
Gruia (scuze pentru per/tu), “povestea” modului de operare al “samsarilor” imobiliari, legat de terenurile din zona “Toamnei-Harmanului”, ma duce la ceea ce s-a intamplat cu terenurile din Poiana Brasov, cu terenurile celor din Rasnov….Ani de zile titularii terenurilor au platit impozitele pe acele terenuri, ei nemai fiind proprietari…. Ce s-a intamplat ? S-a intamplat ca proprietarii tabulari au fost dati in judecata, fara a fi citati sub nicio forma, procesele fiind “castigate” de samsari…. Adevaratii proprietari au aflat de situatia de fapt in momentul in care au facut primele diligente, din varii motive si-au aflat cu stupoare ca nu mai sunt….proprietari….. Altii erau deja “intabulati”…..
Excelente datele din materialul de mai sus !!!
Multa sanatate Gruia ! Cu respect.
@ JOHANN
Asa e, poti sa mori linistit cu dreptatea in mana. Multumesc pentru urarile de sanatate, chiar am nevoie pentru a putea duce la capat cumva macar proiectele deja incepute de atat amar de vreme.